Publicat în Recenzii

Lupii trecutului. Sofia – Natasa Alina Culea [recenzie]

lupii trecutului

O carte sfâșietoare, ce îți tulbură mintea și existența, ce naște sentimente contradictorii și îți lasă o senzație de cruzime în tot corpul. Lupii trecutului dau naștere unei ființe misterioase, sălbatice, uneori haotică sau instabilă, pe care doar iubirea necondiționată ar mai putea-o vindeca.

Dacă ai citit vreo carte de-a Natașei Alina Culea și crezi că îi știi stilul, că îți este familiar felul ei de a scrie, să nu crezi că ea se repetă. Lupii trecutului. Sofia nu este nici Marat, nici Nopți la Monaco. Acest roman aduce un subiect total nou, teme sensibile, dar aduce și un personaj extrem de puternic, Sofia. Evident, autoarea acordă la fel de multă atenție și felului în care îl conturează pe Fabian, însă povestea vieții lui este mult mai comună decât a Sofiei. Dar să îi luăm pe rând, așa cum se cuvine.

Sofia este o tânără frumoasă, exotică, misterioasă, ce apare în calea lui Fabian, un bărbat de 40 de ani, ce și-a construit singur succesul, cât se poate de însurat, dar care trece printr-o depresie profundă. Un mort viu întâlnește focul vieții, mistuit pe interior de lupii trecutului. Amândoi suferă, dar din motive total diferite, iar acest lucru se răsfrânge în mod diferit asupra comportamentului lor.

Sincer, Sofia ajunge la un moment dat să fie greu de plăcut de către cititor, căci traumele suferite în copilărie și adolescență o determină să meargă dintr-o extremă în alta. Este greu de intuit ce urmează să facă, iar relația ei cu Carol, un alt tânăr ce nu îți găsește făgașul în viață, face ca dinamica dintre ea și Fabian să fie una dificilă.

Fabian, în schimb, este tipicul bărbatului ce a luptat pentru carieră, a plecat de jos, are succes, dar acest lucru nu îl împlinește pe deplin. Din exterior are o viață de vis, alături de o femeie frumoasă, ce se bucură de propriul ei succes, cu care se înțelege bine. Dar lui Fabian îi lipsește pasiunea, nimic din ceea ce face nu îi oferă satisfacție, relația dintre el și soția lui este la fel de monotonă ca în ziua în care a început. Cei doi nu și-au pierdut pasiunea undeva pe drum, ci de la început aceasta a lipsit din viața lor.

Unde poate duce o relație pasională dintre cei doi? Cine vindecă pe cine? Este capabilă Sofia să îi redea pasiunea pentru viață lui Fabian? Poate Fabian să învingă lupii trecutului Sofiei? Ultimele 50-70 de pagini ale cărții sunt magistrale. Descrierile trăirilor Sofiei, turnura pe care o iau evenimentele din viața celor doi, explică și împlinesc povestea. Iar dacă pentru mine, personal, limbajul Sofiei și tot ceea ce îl înconjoară pe Carol sunt în afara zonei mele de confort, ultima parte a cărții fac acestea să fie doar un detaliu al întregului ansambu.

Ben și Ana sunt bonusul cărții, bomboana de pe tortul personajelor, care dau o aromă specifică Natașei când vine vorba de crearea unor personaje memorabile, ce condimentează universul cărții. Cu siguranță, pentru mine, personajele sunt punctul forte al Natașei Alina Culea.

Îmi propusesem să iau Visele nu dorm niciodată, ultima carte a Natașei, de la Gaudeamus, dar nu știu dacă voi mai avea răbdare până atunci 🙂

 

24 de gânduri despre „Lupii trecutului. Sofia – Natasa Alina Culea [recenzie]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s