Publicat în Recenzii

In spatele usilor inchise – B. A. Paris [recenzie]

 

res_a392715a274c1adcd6d133440bbf3cf0_450x450_sh5l

Un roman care te ține cu sufletul la gură, ești nerăbdător să afli mai multe, dar în același timp ți-e teamă de ce vei afla! Rar mi s-a întâmplat să îmi fie teamă de ceva ce urmează să se întâmple într-o carte, căci atunci când citești În spatele ușilor închise știi că ce urmează te va șoca și vor fi lucruri foarte, foarte urâte pentru personajul principal.

Povestea în sine este oarecum clișeică dacă, la fel ca mine, nu ai ratat nici unul dintre 282 de episoade din Criminal Minds, și nici unul dintre spin-offurile sale. Adică nu e neapărat o lipsă a cărții, ci doar a faptului că e greu să te mai ia prin suprindere povestea în sine. Dar felul în care este construită și tempoul său sunt ceea ce te fac să rămâi lipită de carte până la sfârșit.

Cartea începe de undeva din mijlocul acțiunii, cu o scenă de familie perfectă, pentru invitații la cină, dar cu multe indicii că ceva este cu adevărat greșit din vocea naratorului, care este cea a personajului feminin principal. Indiciile sunt suficiente să te facă să vrei să știi exact ce se întâmplă în acea casă, cu acea familie. Din acest moment începe un joc între trecut și prezent, în care ni se oferă atât detalii despre prezent, cât și din trecut, suficiente cât să te agațe în acțiune, dar șă să fie lămuritoare. Nu îmi plac acele cărți în care acest joc între planuri este prea confuz.

Grace este o tânără care a răzbit prin forțe proprii, dar care are o responsabilitate care îi face găsirea partenerului de viață o misiune aproape imposibilă. Cu mult timp în urmă și-a asumat responsabilitatea îngrijirii surorii sale, cu sindrom Down, de la niște părinți ce nu o doreau. Millie împlinește în curând 18 ani și va trebui să vină să locuiască alături de Grace, ceea ce alungă orice posibil pretendent.

Când Grace îl întâlnește pe Jack Angel totul este pur și simplu mult prea bine pentru a fi adevărat, dar Grace este atât de dornică să își găsească jumătatea perfectă, aceea care o acceptă pe Millie, încât astupă vocea rațiunii și se mărită cu el. Iar calvarul începe din ziua nunții lor…

Din acest punct alternanța dintre trecut și prezent este mai alertă, iar acțiunea se accelerează, exact ca într-un film. La un moment dat nici nu mai știi dacă citești ori te uiți la un film, însă ești foarte curios să vezi ce se întâmplă, cum reușește Grace să facă față unui psihopat. În privința lui, autoarea nu și-a dat silința pentru a-i crea ceva unic, povestea lui este aceea clasică, a copilului abuzat, ce devine abuzator. Este inteligent, iar asta face ca metodele sale să fie ingenioase, să fie aproape mereu cu un pas înaintea lui Grace.

La un moment dat rămâne doar curiozitatea de a cunoaște deznodământul, iar acesta este unul interesant și surprinzător. Este partea care mi-a plăcut cel mai mult din carte, chiar mai mult decât felul în care este creat climaxul acțiunii.

În privința personajelor, B. A. Paris a făcut o treabă excelentă cu Millie, sora lui Grace, pe care a creat-o pur și simplu încântătoare, dar mi-ar fi plăcut ca Grace și Jack să fie mai bine conturați. Cred că acest lucru ar fi dat mai multă personalitate cărții.

Am citit cartea în engleză, dintr-un motiv foarte pragmatic. Pe Kindle costă doar 5 dolari și am descărcat-o instant, am terminat-o de citit înainte ca măcar o comandă a cărții în format fizic să fi fost preluată de un operator. Cartea se poate citi dintr-o singură sesiune. Iei cartea, te așezi frumușel și te mai ridici când ai terminat-o.

Dacă însă a o citi în engleză nu vă este tocmai la îndemână, ori mirosul cărții tipărite întrece orice dispozitiv, puteți comanda cartea de pe Libris și aveți transportul gratuit pentru ea.

6 gânduri despre „In spatele usilor inchise – B. A. Paris [recenzie]

    1. Daca ti-a placut CSI NY, trebuie să te uiti la Criminal Minds! Eu am inceput sa ma uit la Criminal Minds dupa ce epuizasem toate episoadele din CSI NY si apareau foarte greu altele. Primele episoade au fost cam asa si asa, caci este o oarecare diferenta, dar apoi am ajuns sa ma uiti intai la CM si apoi la CSI

      Apreciază

  1. Îmi place Criminal Minds, iar romanul pare a fi unul pe placul meu. Îmi plac astfel de cărți. Iubesc misterele de gen…. O recenzie care mă convinge să vreau să citesc romanul, felicitări! ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s